Hizo s-a resemnat:** „Am ieșit din cursa pentru primele locuri”

Hizo s-a resemnat:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Viorel Hizo a declarat, sâmbătă, că echipa FC Vaslui a ieșit din cursa pentru primele locuri în Liga I, în urma înfrângerii, cu scorul de 0-1, din partida cu Sportul Studențesc, din etapa a XV-a, acuzând jocul foarte slab al elevilor săi.

„De ce mi-a fost frică nu am scăpat, am jucat foarte prost. Nu avem nicio scuză. Cum să ai atâtea ocazii și să nu reușești să înscrii. Cred că în ultimele 15 minute am avut 5-6 ocazii, dar, dacă nu reușești să înscrii, nu te poți aștepta să câștigi. Nu trebuia să pierdem acest joc niciodată, evoluția noastră a fost foarte slabă. E o mare surpriză, nu putem să ne prezentăm așa. Normal că mă neliniștește meciul cu Lazio, după acest rezultat”, a declarat Hizo în conferința de presă de după meci.

Tehnicianul a precizat că aceasta este „cea mai neagră zi din campionat” pentru FC Vaslui. „Azi cred că am ieșit din cursa pentru primele locuri. Nu este devreme să spun asta, trebuia să câștigăm acest joc. Azi a fost cea mai neagră zi din campionatul acesta, toți suntem vinovați”, a precizat Hizo.

La rândul său, finanțatorul Adrian Porumboiu s-a arătat extrem de nemulțumit de evoluția jucătorilor. „Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat, nu mă mai aștept la nimic, la ce să mă mai aștept? Nu ai voie să joci atât de slab. Dacă nici pe Sportul nu bați, ce pretenții să mai ai de la un meci cu Lazio? Și asta în condițiile în care jucătorii au avut salariile plătite la zi și au avut toate condițiile„, a spus Porumboiu.

Echipa FC Vaslui a fost învinsă, sâmbătă, la București, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația Sportul Studențesc, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I. Golul a fost reușit de Loenard Dobre, în minutul 16.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×